0

No products in the cart.

Selectează o Pagină

Montaj mână curentă

Montajul pentru profilele de mână curentă presupune atenție sporită la modul de fixare în pereți a elementelor de sprijin, astfel încât să-și îndeplinească principalul rol funcțional în siguranță – acela de a susține persoanele cu deficiență locomotorie. Deși aparent simplu de montat, ansamblul de piese ce formează o mână curentă necesită atenție, rigoare și experiență pentru realizarea unui montaj conform.
Montaj mână curentă

Având în vedere principalul rol funcțional al acestor produse, și anume sprijinul la deplasarea persoanelor cu deficiențe locomotorii, montajul acestora trebuie să confere o fixare sigură a elementelor de susținere a profilelor de pereți.

Drept urmare, principala sarcină la montaj este de a fixa aceste elemente de susținere – „bracheți” – astfel încât mâna curentă să reziste în timp sarcinilor exercitate de persoanele care se sprijină, se țin sau se trag de profil.

Urmează aspectul – estetica amenajării – care, pe de o parte, este apanajul celor care au gândit conceptul de design (combinația de culori la pereți-pardoseli, materiale etc.), iar pe de altă parte, ține de buna execuție a montajului, respectiv de conformitatea pereților din punct de vedere al planeității.

În funcție de profilul ales de beneficiar și de tipul de pereți pe care se va monta (rigips, beton, zidărie din cărămidă etc.), elementele de fixare sunt diferite și trebuie alese cu grijă, în așa fel încât prinderea de pereți a elementelor de fixare să fie sigură și stabilă.

SPM a dezvoltat și produse cu dublu rol – atât de mână curentă pentru sprijin, cât și de protecție a pereților la șocuri mecanice (targă, pat rulant etc.):

Clip montaj mână curentă SPM:

Fiecare tip de mână curentă are un întreg set de elemente care trebuie montate, în funcție de configurația pereților, a golurilor și a ușilor de acces – colțuri interioare/exterioare, profil de terminație stânga/dreapta, capac de terminație, garnituri bactericide la îmbinările dintre elemente, s.a.

Montarea acestora presupune, într-o primă fază, calculul necesarului din fiecare element în parte, calcul ce poate fi efectuat numai prin măsurători fizice, la fața locului, sau prin intermediul unor planuri cotate exact.

Colegii noștri de la tehnic, împreună cu cei de la vânzări, conlucrează în vederea asigurării necesarului de material pentru un montaj optim.

Pentru un rezultat bun, pereții și colțurile trebuie finisate corespunzător (planeitate orizontală și verticală).

Sculele folosite în cazul montajelor oricăror profile de mână curentă sunt:

Referință montaj mână curentă Starline – Spital Zărnești

Pentru mai multe referințe montaj mână curentă SPM, vizualizați secțiunea “referințe” cu link

Sonerg Montaj

Montaj cu echipe proprii

Alege să colaborezi cu o echipă care respectă standarde internaționale și oferă soluții complete, testate în sute de șantiere. Contactează-ne pentru o evaluare gratuită și montaj realizat cu echipe proprii, bine pregătite și dotate cu echipamente profesionale. Oferim durabilitate și garanție pentru lucrările executate.

Presets Color

Primary
Secondary
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.